Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la un muzeu dedicat istoriei alfabetului coreean din Seul, potrivit autorităţilor, care au cerut locuitorilor din zonă să ţină ferestrele închise din cauza unor ...
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri, despre riscul periclitării susţinerii din Consiliul General al Capitalei, în contextul poziţionării sale privind împărţirea banilor de la bugetul de ...
Ministerul Comerţului şi Industriei din Singapore (MTI) a declarat sâmbătă că se aşteaptă ca firmele americane să respecte controalele impuse de SUA asupra exporturilor şi legislaţia locală, în urma ...
Statele Unite vor ca Ucraina să organizeze alegeri, posibil până la sfârşitul anului, mai ales dacă Kievul poate ajunge la un acord de încetare a focului cu Rusia în următoarele luni, a declarat ...
Preşedintele PNL Ilie Bolojan susţine că nu are ”niciun fel de problemă” cu Eduard Hellvig, în contextul în care numele fostului director al SRI e vehiculat ca posibil succesor la şefia PNL. ”Oricine ...
Oficialii de la Centrele americane pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC) şi de la alte agenţii federale de sănătate curăţă sau elimină paginile web, formularele şi programele care reflectă ...
Partidul Mişcarea Populară se reuneşte, sâmbătă, într-un Congres Extraordinar, pentru a valida susţinerea de către formaţiune a candidaturii lui Nicuşor Dan la alegerile prezidenţiale. Congresul ...
Un bărbat condamnat la moarte pentru uciderea, în 2001, a unei tinere în statul Carolina de Sud din sud-estul SUA a fost executat vineri, fiind prima execuţie din acest an în SUA, relatează AFP.
Companiile, consumatorii şi fermierii din America de Nord se pregăteau vineri pentru ca preşedintele american Donald Trump să impună peste câteva ore taxe vamale de 25% asupra importurilor din Canada ...
Pentru prima dată, o bucată imensă, aproape la fel de mare ca Parisul, s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume, a cărui derivă din Antarctica este urmărită de sateliţi, au declarat vineri ...
Un bărbat cunoscut sub numele de Stegarul Dac s-a urcat, miercuri, din nou, pe o schelă de pe clădirea Universităţii Bucureşti, mai multe echipaje de intervenţie fiind la faţa locului. Distribuie pe ...
Într-un episod al podcastului său, difuzat joi pe YouTube, legendarul Dwyane Wade a dezvăluit că a fost diagnosticat cu cancer la rinichi în 2023. Triplul campion NBA cu Miami Heat a precizat că este ...